Dacă pentru oamenii de rând anul 2010 a fost unul foarte greu, urmare a măsurilor de austeritate luate în calcul de către actualul Guvern, pentru unii parlamentari se pare că acest an a fost la fel de dificil. Făcând un bilanţ a celor bune şi celor mai puţin bune din această perioadă, senatorul PNL Mario Ovidiu Oprea e de părere că 2010 a fost un an mult mai grav decât cei precedenţi. A fost un an în care opoziţia a trebuit să lupte nu pentru mai bine, ca până acum, ci pentru a nu fi mai rău. “Anul 2010 a fost anul marilor angajamente. A fost un an al opoziţiei, în care românii i-au cerut să se lupte, iar această luptă nu a fost pentru mai bine, ca până acum, ci pentru a nu fi mai rău. Dacă altădată ne-am luptat pentru măriri de salarii, acum am fost nevoiţi să ne luptam pentru a menţine ce avem, să ne luptăm pentru a nu mai bate recorduri ale şomajului, iar copiii să reprezinte o prioritate a statului. Asta a fost pe plan intern. Pe plan internaţional, imaginea ţării noastre a devenit palpabilă odată cu scurta discuţie dintre preşedintele României şi preşedintele Franţei, când domnul Băsescu a reuşit să smulgă doar o dojană din partea domnului Sarkozy” ne-a spus liberalul.
Mario Ovidiu Oprea: „2010 a fost anul marilor angajamente pentru opozitie” – fragment
30 decembrie 2010 | Postat în Aparitii media
Niciun comentariu »





