Au trecut, iată, mai bine de trei ani de la intrarea României în Uniunea Europeană.  Mulţi ani după ce a fost înlăturat regimul comunist, guvernele care s-au succedat la conducerea ţării noastre au încercat – mai mult sau mai puţin eficient – să armonizeze legislaţia românească cu cea europeană, să implementeze reforme democratice menite să grăbească revenirea  noastră în marea familie europeană, din care, în definitiv, am făcut parte dintotdeauna. Şi eu, asemenea celorlalţi concetăţeni, am sperat că aderarea la Uniunea Europeană va însemna, totodată,  şi ameliorarea imaginii României, pe care canalele  media occidentale  o prezentaseră, în decembrie 1989, ca pe o ţară în care nota dominantă  era  sărăcia sau  copiii bolnavi de SIDA  din orfelinate.

          România a demonstrat că poate face reforme, că poate reconstrui democraţia, şi, drept urmare, a fost integrată în U.E.  Cum era de aşteptat, aderarea la Uniunea Europeană a însemnat şi facilitarea circulaţiei românilor către lumea occidentală, majoritatea dintre ei  alegând să lucreze în ţările europene dezvoltate din motive binecunoscute: un salariu mai bun care le permite să-şi întreţină familiile, condiţii mai bune pentru a specializa profesional. Dintre cei care au părăsit ţara – unii au ales să muncească, dar alţii cerşesc în multe capitale europene. Cei care se ocupă cu cerşetoria nu sunt doar cetăţeni ai României, ci  provin din aproape toate ţările foste comuniste şi nu numai. 

Stimaţi colegi,

   Tocmai acest din urmă aspect constituie subiectul declaraţiei mele politice de astăzi. Mai exact, nu pot trece cu vederea mesajul pe care o emisiune prezentată recent la canalul France 2 l-a transmis telespectatorilor francezi: acela că  salutul românesc include gestul de a cerşi! Şi cum emisiunea era cu public, acest public a repetat gestul umoristului Jonathan Lambert – adică acela de a cerşi, amuzându-se copios.  Eu cred că nu trebuie să fii neapărat român pentru a realiza că acest tip de mesaj – absolut scandalos, de altfel – transcede libertatea de expresie – absolut firească într-un stat democratic – şi depăşeşte limitele bunului simţ, instigând la ură şi xenofobie.  Iar faptul că realizatorii emisiunii nu au avut nici până la ora actuală o reacţie – faţă de protestul transmis de către Ambasada României în Franţa Consiliului Superior al Audiovizualului din această ţară – demonstrează  – şi nu spun vorbe mari – o sfidare la adresa zecilor de mii de români care trăiesc şi muncesc în Franţa,  implicit  la adresa naţiunii române.

          Ar mai fi un element de subliniat în aceeaşi ordine de idei – anume acela că ministrul de externe al României, domnul Baconschi, fost până de curând ambasador al ţării noastre în Franţa, implicit instituţia pe care o conduce – adică MAE -  ar   trebui să se implice  mult mai hotărât  şi mai vizibil în acţiuni menite să limiteze tentativele de lezare a imaginii ,  în lume. Şi chiar dacă – o recunoaştem cu toţii – fenomenul infracţional există – noi românii de acasă, dar mai cu seamă autorităţile de resort din ţara noastră, nu trebuie să permită ca românii, care trăiesc în afara graniţelor şi muncesc în condiţii de legalitate, să fie denigraţi.  Şi, revenind la Franţa,  mă simt obligat să le reamintesc realizatorilor emisiunii de la canalul France 2 că Henri Coandă, Emil Cioran, Brâncuşi, Eugene Ionesco  au fost români şi nu au cerşit. Dimpotrivă, au avut o contribuţie de excepţie la cultura şi civilizaţia franceză.

Vă mulţumesc.

Aceasta declaratie a fost sustinuta de subsemnatul la microfonul Senatului Romaniei in data de 28 aprilie 2010.

In aceste vremuri grele si tulburi provocate de criza globala precum si de framantarile politice din tara determinate de declaratiile pline de populism prost inteles si iresponsabil rostite in campaniile electorale (din pacate prea multe in ultima vreme), armata ca entitate si institutie a fost umilita, stropita pe nedrept cu noroi, si din locul 2 ocupat in sondajele sociologice in ultimii ani, a ajuns sa fie aratata cu degetul pentru motive false, nejuste si neadevarate.

Campania de denigrare a armatei si a slujitorilor ei de ieri si de azi este profund nedreapta si nu are decat un singur scop, de a amputa drepturile personalului ei, drepturi obtinute dupa o viata plina de obiective indeplinite in mod exemplar in plan national, dar cu pretul unor renuntari, frustarari si vicisitudini in plan personal..

Cadrele militare, cadrele militare disponibilizate si militarii pensionari isi exprima consternarea fata de modalitatea de abordare de catre Guvern a problemelor importante, de interes general, ce vizeaza statutul material, de subzistenta a cetatenilor pensionari ori pensionabili, intre care se afla si militarii.

Pentru inceput vreau sa va aduc in vedere prevederile Deciziei Curtii Constitutionale nr. 20 din 02.02.2000 care mentioneaza: “Statutul special adoptat pentru aceasta categorie profesionala este mult mai sever, mai restrictiv, impunand militarilor obligatii si interdictii pe care celelalte categorii de asigurati nu le au, astfel ca reglementarile referitoare la pensia de serviciu pentru militari, cu diferentele pe care aceasta pensie le prezinta fata de pensia comuna de asigurari sociale, nu constituie o incalcare a principiului egalitatii cetatenilor in fata legii, principiu prevazut de art. 16 alin. (1) din Constitutie, ci reprezinta o recunoastere a interdictiilor severe si a riscurilor sporite la care aceasta categorie profesioanla este supusa”.

Curtea Constitutionala retine deci, inca din anul 2000 faptul ca instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare nu reprezinta un privilegiu, ci este justificata in mod obiectiv, ea consituind o compensatie doar partiala a inconvenientelor ce rezulta din  rigoarea statutelor speciale carora aceasta categorie trebuie sa li se supuna.

Sistemul pensiilor militare din Romania, cu izvoare istorice existente inca din anii 1829 – 1830, nu a fost nicioadat si nici in prezent nu este un “sistem contributiv” si conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 164/2001, fondurile necesare pentru plata pensiilor militare de stat se asigura de la buget si nu de la bugetul asigurarilor sociale de stat.

Recalcularea pensiilor militare in plata intra in contradictie cu principiul contributivitatii prevazut in proiectul de lege conform caruia “fondurile de asigurari sociale se constituie pe baza contributiilor datorate de persoanele fizice si juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurari sociale, cuvenindu-se in temeiul contributiilor de asigurri sociale platite”. In consecinta militarul nu este, in intelesul art. 3 alin. (1) din proiectul legii, nici asigurat in sistemul public de pensii – “persoana fizica pentru care angajatorul este obligat sa retina si sa plateasca contributia individuala de asigurari sociale” – si nici contribuabil – “persoana fizica sau juridica care plateste contributii de asigurari sociale sistemului public de pensii”. La trecerea in rezerva asa-numita “pensie” ar trebui denumita altfel, de exemplu solda rezervistului.

Oriunde in lume un militar primeste solda (de aici si notiunea de soldat) si nu un salariu negociat cu sindicatele, iar la trecerea in rezerva primeste o pensie (renta), ambele de la bugetul de stat si nu de la cel al asigurarilor sociale.

Actualul sistem al pensiilor militare de stat este un sistem ocupational, ca in majoritatea tarilor member NATO ce se incadreaza in pilonul al 2-lea privind schemele ocupationale (profesionale) guvernate de Directiva 86/378/EEC, modificata de Directiva 97/96/EC. Metodologia specifica de calcul a pensiei nu se bazeaza pe principiul contributivitatii acesta nefiind adecvat armatei, cu structura ierarhica si privatiuni specifice profesiei militare.

Armata de fapt, este incorect sa spunem ca are pensioanari. Ea are cadre in rezerva care la indeplinirea conditiilor prevazute in Statutul cadrelor militare sunt trecute in rezerva, unde au alte obligatii. Ele se prezinta la centrele militare unde primesc livretul militar si un ordin de chemare pe care sunt mentionate unitatile si termenele la care trebuie sa se prezinte in situatii speciale, pentru a fi activati daca este nevoie.

Armata a avut intotdeauna pensie de serviciu, drept ce nu a fost abrogat la aparitia Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cand legiuitorul a avut in vedere specificul acestei categorii.

Pensiile militarilor sunt calculate in procent de 60% din media soldei lunare de baza a ultimelor 6 luni si nu include nici un spor, aceasta reprezentand contributia statului la siguranta sa (ostasul este sub juramant fata de patrie si acest juramant inceteaza odata cu plecarea osteanului in eternitate).

Romania pana in prezent nu a nesocotit  faptul ca, in toate statele europene dreptul la pensie de serviciu il au toate fortele de aparare a ordinii publice – “armata, politia si serviciile speciale” si ar fi singura tara din Europa care introduce armata in sistemul public de pensii.

Mare parte dintre pensionarii militari au avut sotiile casnice datorita faptului ca au fost nevoiti sa se mute de-a lungul carierei in 10-12 garnizoane, lucru care nu se intampla cu reprezentantii altor profesii si acum toata familia lor traieste dintr-o singura pensie. A amputa aceste pensii echivaleaza cu declansarea multor tragedii dupa o viata de munca si renuntari in slujba Drapelului si Romaniei.

Domnilor guvernanti,

Sistemul de calcul al pensiilor militare prezinta particularitati distincte conceptual fata de cel al pensiilor civile si este reglementat prin lege ocupationala separata (in Germania, Marea Britanie, SUA, Turcia, Coreea de Sud, Israel, Egipt, Japonia, Cehia si Polonia) sau printr-un capitol total independent, cuprins formal intr-o singura lege, impreuna cu cel al pensiilor civile, dar cu prevederi aparte pentru militari (in Franta, Italia, Grecia, Portugalia si Austria).

Baza de calcul a pensiilor militare se stabileste in functie de valoarea soldei din ultima luna de activitate (in Germania, Marea Britanie, Turcia, Italia, Grecia, Austria, Japonia, Coreea de Sud si Israel) sau media soldelor pe ultimele trei sau sase luni (Franta si Egipt), de vechimea integrala in armata (in majoritatea tarilor – 30 ani, Japonia – 20 ani, Israel – 25 ani) si de varsta standard de pensionare. Pentru stabilirea pensiei, bazei de calcul rezultate i se aplica un procent cuprins intre 75-80 %. In Romania acest procent este de 60% din solda de baza, fara sporuri (pensia militara medie este de 1.400 lei, adica 340 euro, in comparatie cu 3.400 euro cat este cuantumul acesteia in tarile la care ne raportam).

Domnule Ministru,

Aceste date au fost culese de reprezentantii Sindicatului cadrelor militare disponibilizate. Domniile lor mi-au solicitat sa va transmit ca daca pana mai ieri se simteau umiliti si batjocoriti, acum se simt si tradati, iar atitudinea domniei voastre pare  plina de firesc si nu face deloc nota discordanta cu peisajul general. De ce atunci domnule Ministru ca in actiunile si discursurile domniei voastre il invocati frecvent pe bunul Dumnezeu?.

Cadrele militare disponibilizate m-au mai rugat sa va reamintesc faptul ca dumneavoastra cunoasteti foarte bine ca militarii adevarati iubesc onoarea si demnitatea care valoreaza mai mult decat functia de ministru. In fine, militarii mai vor sa va reaminteasca mai ales faptul ca armata este inceputul si sfarsitul unui neam, armata este chiar neamul insusi.

Pensionarii militari, onesti acestei tari, doresc sa aflati ca nu vor sa voteze sau sa intre in partidul dumneavoastra, Partidul independentilor dependenti de puterea lui Traian Basescu, un partid care a votat deja scaderea nivelului pensiilor militarilor.

Multumesc

Aceasta declaratie a fost sustinuta de subsemnatul la microfonul Senatului Romaniei in data de 28 aprilie 2010, cu ocazia motiunii simple adresata ministrului apararii si intitulata “Guvernanti, opriti umilirea pensionarilor si militarilor romani”.

         S-a vorbit mult, foarte mult despre puterea cuvintelor. Aşa cum se ştie, limbajul creează puterea, o exprimă şi este implicat oriunde există o luptă pentru putere. Limbajul poate fi folosit pentru a submina sau a schimba distribuţia de putere pe termen lung sau scurt, iar modul în care un om îşi arată puterea constă şi în felul în care se exprimă faţă de ceilalţi, altfel spus în felul în care îşi foloseşte puterea cuvintelor.

          Drept urmare, cuvintele pot fi cosmetizate, având uneori un aer nobil, chiar snob, alteori, dimpotrivă, avem de-a face cu un limbaj vulgar ce se înscrie într-un fel de sfidare faţă de cei din jur, cu alte cuvinte faţă de cei care nu deţin puterea.

          După decembrie 1989, am răsuflat cu toţii uşuraţi fiindcă redobândisem în sfârşit dreptul de a ne exprima liber. Rând pe rând, guvernele care s-au succedat la putere din 1990 până astăzi au adus în prim planul politicii româneşti lideri aparţinând diferitelor curente politice, fie de stânga, fie de dreapta. Constatăm însă, cu mâhnire, că indiferent de curentul căruia îi aparţin, unii dintre colegii noştri, combatanţi pe câmpul politicii, ne-au demonstrat şi, din păcate continuă să o facă şi astăzi, când – iată ! – suntem deja parte a Uniunii Europene, că ignoră regulile elementare ale unui limbaj politicos. Fie că se adresează unor gazetari, unor colegi de partid sau de Parlament, unii politicieni post-decembrişti rămân insensibili faţă de regulile bunei cuviinţe. Mărturisesc că nu înţeleg nici acum de ce, pentru a fi convingători sau din dorinţa de a părea mai fermi în ceea ce susţinem, trebuie să-i jignim pe cei cu care ne aflăm la un moment dat în polemică.

          Dacă am încerca să facem un inventar al vorbelor de duh rostite cu năduf în diverse împrejurări, am putea umple pagini întregi, de la „măi, animalule”, „măgar de presă”, „vipere”, „găozari”, „jigodii politice”, „frustraţi puşi pe cotcodăceală politică”, „lichele”, „muscă beată”, „papagal”, până la huiduieli sau chiar îmbrânceli. Iată, vor spune unii, ce ne-a adus democraţia. Iată, constată cu amărăciune cei mai mulţi dintre conaţionalii noştri, cum vorbesc şi se comportă cei pe care i-am ales să ne reprezinte şi care ar trebui să constituie repere ale unei conduite civilizate. Şi trebuie să recunoaştem că ignorarea alegătorilor noştri este justificată, fiindcă, până la urmă, violenţa de limbaj – mai ales când vine dinspre noi, politicienii – pe lângă faptul că scoate la iveală carenţe grave de educaţie, denotă o lipsă totală de consideraţie faţă de cei din jur. Adică tocmai faţă de cei care ar trebui respectaţi pentru că ne-au încredinţat, prin votul lor, deplina încredere, punându-şi speranţe în seriozitate şi capacitatea noastră de a construi în beneficiul ţării.

          Pentru a rămâne în acelaşi registru, subliniez că este inacceptabilă şi mai ales nejustificabilă afirmaţia potrivit căreia noi, parlamentarii, ne aflăm in Parlament pentru a face legi destinate infractorilor.

          Vreau să închei, amintindu-vă cuvintele cunoscutului autor al „Comediei umane”, Honoré de Balzac, care spunea: „Politeţea constă în a părea că uiţi de tine pentru ceilalţi”.

          Constatăm că scena politică românească este guvernată de celebrul dicton latin „Divide et impera!”.

          Nu mă refer aici la vreun atac direct la adresa cuiva, ci la felul cum se fac strategii politice pentru asigurarea supremaţiei unor personalităţi asupra maselor şi societăţii româneşti în ansamblu.

          Se poate observa, de exemplu că un partid sau altul devine, la un moment dat, subiect de dezbatere, fiind găsit ţap ispăşitor pentru toate erorile sistemului public sau neregulile din clasa politică românească. Folosind acest pretext, tot o serie de grupuri de interese îşi propun să contribuie la dispariţia acelui partid şi la crearea structurilor necesare pentru apariţia unor noi formaţiuni.

          Aceste formaţiuni se folosesc de anumite denumiri pentru a-şi justifica apartenenţa politică, dar acest subiect nu reprezintă decât o felie din mărul discordiei care domină clasa politică şi, implicit, societatea civilă de vreo 20 ani încoace.

          Ne aflăm într-o ipostază în care putem compara clasa politică românească cu o mare familie, unde un anumit părinte dominant încearcă să fie tatăl tuturor fiilor săi politici proprii şi adoptivi, manipulându-i şi întorcându-i pe unii împotriva celorlalţi, iar atitudinile independente ale copiilor adoptivi sunt pedepsite cu mustrări, cu critici, ulterior cu atacuri asupra lor.

          Se încearcă, de asemenea, manipularea copiilor şi soţiilor acestor fii şi atragerea lor de partea sa, oferindu-le poziţii şi  privilegii care au aparţinut rătăciţilor ce nu ascultă de bunul, apărătorul şi protectorul părinte spiritual.

          Asemenea unui astfel de părinte, anumiţi lideri politici încearcă să-şi impună puterea pentru a controla totul în jur.

          Acest fapt se va observa pe viitor, când după ce vor dispărea toţi ţapii ispăşitori pentru crizele economice şi sociale ale guvernărilor trecute, actuale şi viitoare se va uita de rolul democraţiei, care va fi doar de faţadă, şi se va vorbi doar de rolul şi interesele clientelei şi camarilei din jurul unor anumiţi lideri politici.

          Atunci lumea va vedea ce înseamnă a controla economia unui stat, care va avea doar numele de economie de piaţă şi cine sunt oligarhii care îi vor controla pe politicieni, pe liderii din media, pe sindicate, societatea civilă şi alţi actori sociali ai ţării.

          Fiind reprezentanţi ai celor care ne-au ales, nu ne mai putem permite să acceptăm jocuri de genul „divide et impera” făcute în interesul unor persoane care doresc hegemonie politică şi pentru grupurile de indivizi care şi-au pierdut cândva poziţiile puterii, râvnind la redobândirea lor.

          În acest sens, există riscul eliminării echilibrului şi stabilităţii politice  necesare acum României, ca ţară membră a Uniunii Europene.

În opinia mea, campaniile electorale reprezinta un test important nu numai pentru clasa politica, ci pentru întreaga societate româneasca. De ce fac aceasta afirmatie? Pentru ca nu trebuie sa fii neaparat specialist în ale politicii, pentru a constata, fara prea mare dificultate, ca numitorul comun al tuturor campaniilor electorale, de mai bine de 20 ani de când exersam democratia în România, a fost ura, ura fata de cei care „nu au mâncat salam cu soia”, ura fata de intelectuali, ura fata de cei care au alte idei decât ale noastre, ura fata de cei care au reusit într-o afacere.

Cu alte cuvinte, dupa ce am denuntat ura de clasa pe care s-a fundamentat comunismul, am descoperit ca ea nu a disparut, ba, dimpotriva, tocmai de aceea, sper ca urmatoarele confruntari electorale, noi, cei pe care cetatenii acestei tari ne-au creditat cu încrederea si speranta lor, vom fi în stare sa demonstram ca putem face politica fara ura. Caci, a privi totul prin intermediul urii, în cazul de fata, al urii fata de adversarul politic este, în opinia

mea, o eroare strategica ce ne poate costa scump pe termen mediu si lung.

Domnul Barroso spunea ca intrarea României în Uniunea Europeana este o poveste frumoasa, eu as adauga ca toate povestile sunt frumoase, dar ramân, totusi, povesti.

Toata lumea, de la stânga la dreapta, de la moderatori, analisti sau pseudoanalisti, la asa-zisii lupi tineri din politica sau presedinte al statului, cu totii nu contenesc sa invoce necesitatea reformarii clasei politice.

Constat cu amaraciune ca ceea ce-i mâna în lupta, nu este dorinta de înnoire, de a schimba o stare de fapt, ci o nesfârsita ura. Priviri încruntate, ridicari de ton, violenta de limbaj, gesticulatie inadecvata, iata ceea ce observam în dezbaterile noastre pe teme politice.

Veti spune ca asa se întâmplasi la altii – poate ca da – dar acei altii si-au rezolvat multe din probleme, în timp ce noi, chiar daca sustinem ca am depasit faza de tranzitie, mai avem multa treaba de facut, adica scopul nostru este sa rezolvam probleme politice reale si sa gasim solutii pentru fenomene sociale grave. Pentru a-l atinge este nevoie de o munca elaborata, critica, rezonabil bazata pe fapte, nu pe ura.

Eu nu mi-am propus aici sa dau pilde, cu permisiunea dumneavoastra, însa, nu pot sa nu constat ca, în mod inexplicabil, singurul motor al actiunilor politice ramâne în viziunea unora doar ura. Adica în loc sa ne mobilizam, si nu ma refer aici doar la politicieni, ci si la formatorii de opinie, sa construim ceva durabil, sa ramâna ceva serios în urma noastra suntem motivati de resentimente, de înversunare, de dorinta neostoita de a-i vâna erorile celuilalt, adica doar de ura.

 Lumea româneasca a zilelor noastre pare, astfel, sa fie un tablou dominat doar de umbre. Efectele de lumina par sa fi disparut undeva în întuneric.

Eu cred cu convingere ca, daca nu vom pune cu totii umarul pentru ca România sa fie demna de locul pe care îl ocupa azi în Uniunea Europeana, atunci, în mod inevitabil, vom esua.

Winston Churchill spunea ca „un bun politician este acela capabil sa prevada viitorul si dupa aceea este în stare sa explice de ce lucrurile nu s-au petrecut asa cum a prevazut”.

În ceea ce ne priveste, ma tem ca explicatiile noastre nu vor putea fi crezute, asa încât nu ne ramâne altceva decât sa muncim pentru un viitor de succes.

Am dorit construirea acestui blog din aceeasi dorinta pe care o aveti si dumneavoastra, anume aceea de a fi in legatura cu oamenii pe care ii uneste bunul simt si ii uneste dorinta de a fi condusi in viata dupa un sistem de valori.

Chiar eu m-am inscris intr-un partid politic – Partidul National Liberal cautand ca sistemul sau de valori sa constituie fundamentul politicii sale. Acest sistem de valori NU SE SCHIMBA indiferent daca PNL se afla la putere sau in opozitie.

Venind vorba de putere, calmul, discretia, tenacitatea, metoda, constanta sunt chiar valorile ce au ghidat intotdeauna guvernarile bunastarii in tarile Europei unite.

Am sa va conduc in imaginea pe care v-am descris-o, la polul opus. Pai daca am intrat in Europa, inseamna ca tara noastra nu trebuie sa ajunga sa fie condusa de un singur cetatean ce sta cu un bici mai lung in mana si il foloseste el, il folosesc prietenii lui sau prietenele lui. Pentru ca in decembrie 1989 noi am iesit in strada nu pentru ca nu aveam presedinte. Aveam presedinte. Am iesit in strada pentru ca nu aveam libertate si democratie. Noi liberalii ne dorim sa aparam libertatea si democratia cu preturi oricat de mari. Noua nu ne place dictatura, noua nu ne plac politicienii teleghidati prin simple comenzi in urma carora actioneaza simultan articulatia brat-antebrat pentru a vota.

De asemenea mi-am dorit sa scriu si sa citesc pe un blog pentru ca imi doresc sa aflu daca sunt corecte sau nu diverse puncte de vedere cum ar fi de exemplu acela ca problemele nu sunt de stanga sau de dreapta. O teorie care apare foarte des este ca, de fapt, prioritatile sunt aceleasi, ca avem probleme comune si ca nu exista probleme de stanga sau de dreapta la aceleasi prioritati. Argumentul cel mai puternic impotriva acestei teorii este ca exista solutii de dreapta sau de stanga la problemele comune si ca ceea ce diferentiaza dreapta de stanga este viziunea. O viziune politica, o viziune despre societate, o viziune despre economie. Aceasta viziune reorganizeaza prioritatile. Prin urmare, prioritatile nu decurg in mod automat, indiferent cine ar veni la putere.